Despre esec cu incredere

In ultima perioada am avut parte de multe situatii din care am invatat despre mine cat de greu  este sa imi exprim durerea, tristetea, furia sau dezamagirea in relatiile cu oameni apropiati, in parteneriate profesionale dar si in relatii personale – sunt momente in care se nasc astfel de emotii si sentimente si observ cum nu am cuvinte sau curaj, sa le exprim, cu detasare, pentru a invata impreuna ceva valoros din situatia respectiva. Multe din actiunile si proiectele noastre, singuri  sau in relatie cu altii, esueaza, atat profesional cat si personal,  insa capabilitatea noastra de a vorbi, unii cu altii, pe subiectele aceastea, din perspectiva mea, este foarte mica, chiar lipseste. Conversatiile despre esec sunt conversatii dificile, insa sunt conversatii care ar trebui sa devina normalitate: in organizatii, acasa, in scoli, la cafea, pe strada … Din practica de coaching de peste 10 ani am invatat ca in aceste conversatii este una dintre cheile pentru maestrie personala: capabilitatea de a fi constienti si responsabili pentru ceea ce suntem si ceea ce facem si a invata lectiile relevante pentru evolutie.

Frica de esec este o “lectie” bine invatata si transmisa din generatie in generatie, din preistorie, cand pe vremea aceea esecul inseamna sa fii izolat, sa nu apartii unei comunitati, trib, sat si sa nu reusesti sa supravieturiesti astfel. In vremurile noastre, frica de esec este strans legata de bani – banii sunt cei care asigura supravietuirea acum. Nevoia de a acumula bani, cat mai multi bani, in variatele ei forme, este strans legata de crearea unui sentiment de siguranta – credinta ca astfel nu va mai fi nevoie sa ne fie frica. Din perspectiva mea, a face bani este un lucru firesc, sanatos, insa frica este tot acolo. Degeaba facem bani daca nu cucerim frica. Frica are mereu nevoie de ceva cu care sa se hraneasca, indiferent cati bani am facut. A ne cuceri frica nu inseamna sa o negam, sa ne prefacem ca nu o vedem, ca nu o simtim, sa ne “inchidem” inima, sa ne “impietrim” stomacul, ca sa nu simtim frica. Atunci cand nu simtim frica, nu simtim nici bucuria, fercirea, iubirea … A ne cuceri frica presupune acceptarea ei, imbratisarea ei, imprietenirea cu ea, astfel incat reactiile noastre sa fie din alta stare decat din cea de frica. Lectia maestriei personale este de a actiona din incredere, din calm, din relaxare, din iubire, din respect

Putem lasa circumstantele vietii noastre sa ne impietreasca si sa devenim din ce in ce mai plini de resentimente si frica sau le putem lasa sa ne imblanzeasca, sa ne faca mai blanzi cu noi insine si cu cei din jur, mai smeriti.”

Nimic nu are mai mult succes ca esecul” mi-a reamintit de curand o colega. Frica de esec, precum si cealalata fata a monedei, frica de succes, ne pun fata in fata cu noi insine – ambele ne cer sa invatam ceva, sa devenim cineva, altcineva. Ambele sunt oportunitati de evolutie personala si profesionala. Va invit sa ne uitam in natura, care de miliarde de ani ne invata cateva lectii relevante pentru o crestere sanatoasa si sustenabila: desi sunt multe seminte raspandite de vant sau plantate de oameni, nu toate rasar sau, din cele care rasar nu toate ajung la maturitate … Natura cunoaste esecul si succesul, insa nu aceste 2 “forte” sunt cele care guverneaza natura, este mai degraba un continuum: esec – reusita – esec – reusita …

Ca si coach, antrenez multi conducatori si am observat cum succesul consolideaza o anumita imagine de sine: sunt perfect, pot face fata la orice, sunt in control, nimic nu ma poate dobari …Dar nu este asta oare o forma de orbire? Sau o forma de inchidere? Daca suntem in control, perfecti, nu intra nimic nou – adica nu invatam nimic nou. Stii deja totul – iar cand crezi ca stii totul s-ar putea sa nu stii nimic. Cred ca esecurile sunt cele care ne invata smerenia.

Capabilitatea noastra de a avea conversatii pe tema esecului dar si a succesului, pe exprimarea a ceea ce simtim, traim in situatiile respective pentru a invata continuu, o vad corelata abilitatea de a ne orienta atentia in locurile relevante pentru evolutie: cand ne concentram pe durerea esecului, va continua sa ne doara; cand ne concentram pe lectia pe care o putem invata, vom continua sa crestem.

In practica mea de coaching am invatat ca avem nevoie de echilibru pentru evolutie: echilibrul intre un set de princiipii care ne centreaza, ne dau stabilitate si nevoia de a ne actualiza, revolutiona, extinde, explora noul. Echilibru intre conservarea stapanirii de sine si asumarea riscurilor si a schimbarilor.

  • Ce ai nevoie sa adaugi/inveti, pentru a fi in echilibru?
  • La ce ai nevoie sa dai drumul?

Cred ca invatarea are loc in practica si cred ca a venit timpul sa “normalizam” practica esecului ca parte a calatoriei evolutiei noastre catre maestrie – sau cum spunea un antreprenor: “Esueaza. Esueaza din nou. Esueaza mai bine. Esueaza mai ieftin”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.