Sistemul de leadership

Sistemul de leadership

Profesia de coaching m-a învățat să provoc înțelegerile actuale, status quo-ul lucrurilor, pentru a crea înțelegeri și soluții noi, care servesc mai bine atingera obiectivelor setate. O metaforă pe care o folosesc pentru profesia mea este aceea de furtună. Este greu să fii furtună. Rolul furtunii în natură este de a curăța și a întări plantele, copacii, de a elimina ceea ce nu este suficient de rezistent. Ne place soarele, în limitele sale normale, nu ne place furtuna, însă natura ne învață că avem nevoie și de una și de alta. Am scris despre competența aceasta și lecțiile învățate în ultimii 14 ani de cand practic coachingul și zgalțai barca și aici

Unul dintre conceptele despre care simt că este nevoie de provocare este cel al leadershipului. Abordarea cea mai des întalnită (de mine) despre leadership, atat de la cei care ocupă astfel de roluri cat și de la profesioniști în resurse umane și formare profesională, este legată de un set anume de competențe (comunicare eficientă, capabilitatea de a crea sens și viziune, delegare, empatie …). Și este o perspectivă validă, însă practica mea de pană acum m-a învățat că sistemul în care aceste competențe sunt formate și consolidate, are un impact mult mai mare. Gandirea sistemică este cea care explică leadershipul ca fiind o proprietate a sistemului (organizației) și a calității interfețelor, relațiilor sale.

Practic, putem vorbi despre un sistem de de leadership la nivelul fiecărei organizații, indiferent cat de explicit, conștient este creat și practicat, sau nu este ceva la care liderii se uită, nu este la vedere, este implicit, poate chiar la nivel inconștient (ca practică). Prin sistem de leadership mă refer la comportamentele, procesele de management și comunicare, normele sociale și de apartenență, regulile de recunoaștere și recompensare  în care liderii operează în organizație.

Poate este utilă o perspectivă mai concretă – te invit la un exercițiu de imaginație (știu că pentru unii dintre noi este chiar ceva ce au trăit în realitate):

 

Imaginează-ți cel mai bun lider pe care îl cunoști și care intră într-o echipă/organizație care nu are un mod aliniat de comunicare a priorităților, o disciplină a monitorizării progresului și o conștientizare a modului în care acționează.

 

Imaginează-ți un alt lider, mai slab pregătit și poate cu competențe minime pe zona de conducere. Acest lider intră într-o organizație/echipă care are o bună aliniere pe procesele de management, de la comunicarea obiectivelor și priorităților, la monitorizarea progresului și atenția la modul în care lucrează împreună.

  • Care lider va fi mai eficient? Care credeți că va reuși să performeze în rolul său într-un timp rezonabil, să spunem 3 luni de la intrarea în rol?

Un sistem de leadership aliniat la o viziune comună, cu valori și comportamente explicite dar și procese de management, monitorizate periodic, cu reguli de recunoaștere și recompensare care servesc rezultatele dorite, atat cantitativ cat și calitativ, este, din perspectiva mea, un sistem de leadership care susține performanța sustenabilă. Acest sisteme de laedership aliniat va atenua impactul avut de liderii cu performanțe slabe și va susține și multiplica impactul avut de liderii performanți.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Alte articole:

Sistemul de leadership

Sistemul de leadership

Profesia de coaching m-a învățat să provoc înțelegerile actuale, status quo-ul lucrurilor, pentru a crea înțelegeri și soluții noi, care servesc mai bine atingera obiectivelor...

VREI SA RAMANEM IN CONTACT?

Aboneaza-te la newsletterul meu periodic pentru a primi informatii
despre proiecte, resurse si evenimente relevante pentru tine.

* = câmp necesar