AcasăPovești reale din coachingDe la BINE la EXCELENT în echipă

De la BINE la EXCELENT în echipă

Un parteneriat de coaching de echipă cu o echipă de management bună, într-o organizație performantă, angajator de top ani la rând, cu care am lucrat ca și coach pentru a face trecerea de la BINE la EXCELENT (excelența în ceea ce privește munca și rezultatele atinse în echipă și multiplicate în organizație).

A fost un proces de coaching pe durata de aproximativ un an, în care și eu, și echipa ne-am transformat pe tot parcursul colaborării noastre.

Acest proiect a pornit de la dorința echipei de management de a organiza un workshop de două ore despre „cum să dai și să primești feedback” în echipele lor și am ajuns să trecem printr-o transformare profundă a echipei de management, astfel încât să fie un model pentru echipele pe care le conduceau. Confidențialitatea este un principiu important în activitatea mea de coaching și pot oferi doar informații anonimizate, care nu vor indica compania și alte aspecte importante ce țin de activitatea și strategia companiei.

La finalul procesului de coaching de echipă am cules câteva testimoniale de la membrii echipei și voi cita câteva din referințele acestora legate de valoarea pe care au văzut-o în parteneriatul nostru:

„Ne-am definit o viziune din care am derivat obiective și planuri de acțiune pentru excelență. Coachingul ne-a ținut mereu focusați pe ce era cel mai important – pentru că ne întorceam mereu la viziune și obiective.”

„Ne-am transformat mindsetul și în prezent se văd următoarele comportamente în echipa noastră:

  • Suntem mai focusați pe eficiență
  • Punem întrebări mai dificile (de ce facem X?)
  • Ne întoarcem la obiectiv
  • A crescut sentimentul de responsabilitate
  • Suntem mai asertivi
  • Managerii nu mai sunt concentrați doar pe livrare, ci și pe a crea echipe sudate

„Modelul de lucru cu roluri delegative ne-a ajutat foarte mult în pandemie – când alții bâjbâiau și citeau tips and tricks, noi știam ce avem de făcut, era deja parte a felului în care operam. Prin faptul că eram foarte eficienți în ședințe și reușeam să discutăm tot ce aveam de discutat și să luăm decizii de calitate, am eliminat nevoia de a avea o nouă întâlnire pe aceeași temă.”

„Am învățat să avem contracte clare între noi și colegii noștri (cu coach-ul, dar și între noi, să clarificăm regulile de interacțiune).”

„După doi ani încă o mai pomenim pe Rodica în discuțiile noastre.”

„Ca proces de coaching de echipă, am experimentat atât acompanierea în timpul ședințelor regulate, cât și o implicare mai activă în ședințe specifice de definire a viziunii și obiectivelor.”

Din rolul de coach, eu am observat câteva aspecte care au stat la baza dezvoltării ideii de EXCELENȚĂ în echipa de management:

  • Nu toți membrii echipei erau la fel de implicați. Doar 1–2 făceau și agenda și luau și notițe, ceea ce a contribuit la conștientizarea faptului că nu erau o echipă sudată și că acest comportament era modelat și în echipele conduse. Astfel, echipa de management și-a asumat obiectivul de a modela mai întâi comportamentele ca echipă de management și apoi de a avea pretenții de la echipele pe care le conduceau.
  • Puteau fi mai eficienți în luarea deciziilor
  • Ședințele ar fi putut beneficia de mai multă energie dacă toată lumea ar participa în mod activ, de la stabilirea agendei ședinței până la interacțiune și monitorizarea acțiunilor stabilite
  • Lucrând de mai mult timp împreună, deja făceau cu toții aceleași presupuneri și înțelegeau lucrurile în același fel, iar coachingul le-a adus moduri noi de a înțelege și de a se raporta la rolul lor de management
  • I-am invitat să observe cum integrau un nou venit în echipa lor și cum se multiplica acest model și în integrarea altor oameni noi
  • I-am invitat să regândească ideea de echipă autonomă și cum pot ei modela acest comportament în întreaga organizație → aici am venit în ajutorul echipei cu un instrument concret de lucru
  • I-am invitat să observe cât de eficienți sunt ca echipă în a livra la timp și cât de puțină atenție acordă timpului de reflecție, introspecție, strategie și gândire strategică
De la “omul cu cifrele in organizatie” la CFO partener de business Anterior
O noua cultura, un nou mindset Urmator

S-ar putea să te intereseze și