Parteneriatul stă la baza vieții și creșterii sănătoase, inteligente. Iar când gândim și implementăm schimbări și transformări organizaționale tot pe parteneriat ne bazăm. Un singur lider, echipă, entitate, nu poate schimba o organizație, un sistem, în izolare. Avem nevoie de relații solide, sănătoase, creatoare de valoare cu ceilalți. În mediul organizațional aud frecvent nevoia de parteneriat: funcțiunile de suport să fie buni parteneri pentru funcțiunile productive, liderii să fie buni parteneri pentru echipe, organizațiile să fie buni parteneri pentru comunitate. Deschiderea către asociere aduce creștere, dezvoltare, accesarea de oportunități, piețe, proiecte noi. Parteneriatul este asocierea a doi sau mai mulți parteneri sau mai multe colectivități, ce pot deveni parte din ceva comun. În mediul organizațional, asocierea se încheie în jurul unui proiect colectiv, între două sau mai multe entități individuale sau colective, care hotărăsc să rămână diferențiate. Pe de o parte, partenerii își definesc cu precizie domeniile de activitate, pe de altă parte, își rezervă largi zone de autonomie și chiar concurență.
Parteneriatul este o practică veche de când lumea, însă, observând realitatea parteneriatelor în mediul organizațional, concluzionez că marea majoritate a celor care rămân în viață sunt doar la nivel tranzacțional, și nu reușesc să își atingă potențialul de a crea valoare și transformare. Nu ajung la nivel transformațional. Parteneriatele pe care le considerăm de succes sunt preponderent la nivel tranzacțional: sunt structurate în jurul unor acorduri de finanțare, livrabile atinse într-unul sau mai multe proiecte, rezultate atinse pe termen scurt. Intenția mea în acest articol este de a explora potențialul maxim pe care parteneriatul îl poate aduce, indiferent de contextul în care este dezvoltat.
Cred că putem redefini parteneriatul nu doar prin rezultatele pe care le produce cât și prin relația dezvoltată și impactul său.
Două întrebări pentru reflecție vâd util de luat în considerare:
- Cum putem redefini parteneriatul din perspectiva potențialului său?
- Cum putem aborda parteneriatul cu impact transformațional, bazat pe încredere și integrat într-un sistem ce creează valoare, nu doar ca un mecanism de livrare?
Din practica de coaching în proiectele de schimbare și transformare organizațională, vă invit să ne uităm la parteneriat ca având potențialul de a fi un vehicul co-creator de valoare, învățare, încredere. Parteneriatele nu doar susțin schimbarea organizațională ci reprezintă și o măsură a unei schimbări reușite.
Văd util să abordăm parteneriatul atât orizontal (asocierea partenerilor) cât și vertical (profunzimea parteneriatului). Din perspectiva profunzimii putem întâlni parteneriate ce sunt:
- Coordonare: alinierea activităților cu integrare minimală
- Cooperare: partajarea de resurse și informații pentru atingerea unor obiective paralele
- Colaborare: planificare și livrare comună a inițiativelor
- Co-creare/transformare: viziune comună, responsabilitate comună pentru implementare și riscuri, experimentare pentru a genera rezultate pe care nici un partener nu le poate atinge singur, ci doar împreună
Când ne dorim să fim un bun partener, să contribuim la crearea de valoare în parteneriat, este util să avem în vedere atât relația de parteneriat cât și structura parteneriatului. Ca să creăm parteneriate transformaționale avem nevoie de intenție și disciplină.
Câteva practici pe care le-am văzut utile, activând parteneriate de coaching dar și parteneriate de afaceri:
- Începe cu viziunea și sensul comun, și apoi rezultatele dorite: sensul oferă reziliență atunci provocările apar, și provocările întotdeauna apar
- Clarifică contractul comercial dar și cel psihologic: cadrul clar de la început și actualizat ori de câte ori este nevoie, este baza solidă a unui parteneriat
- Investește în încredere: fii atent(ă) să acorzi încredere și să o cultivi/menții în relația de parteneriat
- Conștientizează dinamica de putere: parteneriatele se rup când dezechilibrele de putere nu sunt adresate
- Fă loc pentru emergență: parteneriatele transformative evoluează, uneori în direcții neașteptate. Abilitatea de a te adapta este la fel de importantă ca designul inițial.
Profesia de coach este definită prin parteneriat. Pentru mine a fost cadrul în care am observat și învățat ce înseamnă să fiu un bun partener, care creează valoare, încredere, învățare. În perspectiva mea, parteneriatul nu este un INPUT în procesul de schimbare, transformare, ci este un rezultat al unei schimbări reușite. O alianță durabilă, o relație de putere echilibrată, o relație de încredere între oameni care altfel nu ar fi împreună, o formă de progres. Acesta este cadrul pentru învățare și schimbare. Din parteneriatele de coaching în proiecte de schimbare și transformare organizațională, parteneriatul este containerul pentru conștientizare, sinceritate, experimentare, învățare. Și nu vine de la sine, este nevoie să punem atenția în mod explicit în a crea un contact complet, în a fi prezenți și în a dezvolta relația de încredere.
În lumea tulbure și complexă pe care o experimentăm în prezent cred că avem nevoie să vedem parteneriatul nu doar din perspectiva unui mecanism de livrare de proiecte și rezultate, cât și din perspectiva unei relații sănătoase, creatoare de valoare
- Ce ar fi posibil dacă am include în definiția noastră despre succes și parteneriatul?
Dacă inițiativele și proiectele ar fi evaluate nu doar prin serviciile și rezultatele livrate, cât și prin parteneriatul cultivat? Dacă am considera că succes înseamnă și crearea de parteneriate reziliente, bazate pe încredere și ar cântări în mod egal cu realizările pragmatice? Dacă înțelegem că parteneriatele nu sunt periferice, de importanță redusă, ci similară cu importanta rezultatelor?
Ca să facem trecerea de la tranzacțional la transformațional avem nevoie de o schimbare de mindset: să valorizăm și rezultatele soft (calitatea parteneriatului), să fim deschiși la responsabilitate comună, să înțelegem parteneriatul nu doar ca un instrument, un mecanism pentru creștere cifre, ci ca o relație creatoare de valoare.
Sistemele pe care vrem să le schimbăm se vor mișca la fel de profund precum calitatea parteneriatelor pe care le dezvoltăm pentru schimbarea lor.



