Munca inteligentă – din ce nivel alegi să acționezi?
Ce înseamnă, de fapt, munca inteligentă? Ține doar de eficiență? De instrumente mai bune? Sau ține, înainte de toate, de nivelul din care alegem să operăm zi de zi? În acest fragment video, din cadrul Coaching Masters Summit România, vorbesc despre munca inteligentă dintr-o perspectivă diferită: ne uităm nu doar la ce facem, ci și din ce spațiu mental și emoțional acționăm.
Cele 4 niveluri de operare: drama, situația, alegerea, oportunitatea
1. DRAMA
Pentru fiecare dintre noi, în fiecare zi se poate întâmpla ceva dificil sau apăsător. La acest nivel, lucrurile sunt percepute ca fiind nedrepte și complicate, iar modul de operare rămâne la nivel de reacție: „ce greu e”, „iar s-a întâmplat ceva”.
2. SITUAȚIA/FAPTELE
În mediul de business, când vorbim de fapte (facts), ne uităm la cifre, la rezultatele concrete. Ce ne spun ele? Am progresat sau nu? Suntem sau nu pe drumul cel bun? Datele factuale vin întotdeauna cu un mesaj, dacă alegem să le privim cu atenție.
3. ALEGEREA
La acest nivel, începe să se contureze responsabilitatea. Fiecare dintre noi contribuie, direct sau indirect, la realitatea în care ne aflăm. Întrebarea care apare aici este: ce aleg acum? Cine aleg să fiu de aici înainte? Este nivelul în care ieșim din zona unei simple reacții și intrăm în asumare și decizie.
4. OPORTUNITATEA
Acest nivel merge mai departe și aduce cu sine o schimbare de perspectivă. Astfel, ne întrebăm: ce oportunitate există pentru mine, ca om, în acest context? Ce pot învăța? Cum pot crește? Pentru mine, aici începe să se contureze o caracteristică importantă a muncii inteligentă – capacitatea de a vedea dincolo de problemă și de a transforma situația într-un spațiu de evoluție.
Ce alegi să pui în practică pentru o muncă inteligentă?
Pentru mine, munca inteligentă înseamnă să devin conștientă de nivelul din care acționez și să aleg deliberat unul care presupune responsabilitate. Te invit să urmărești acest video scurt din cadrul Coaching Masters Summit România și să reflectezi la propriul mod de acționare. Tu din ce nivel lucrezi cel mai des?



