Anul acesta, 2021, sărbătoresc 14 ani de cand lucrez ca și coach profesionist – ce călătorie 🙂

Sunt recunoscătoare celor peste 400 de lideri cu care am lucrat personal, celor peste 60 de echipe antrenate, miilor de ore dedicate învățării și dezvoltării. Competențele de coaching și angajamentul pentru învățare continuă reprezintă cadrul care m-a ajutat să mă reinventez și să mă definesc ca profesionist în dezvoltare și schimbare organizațională. Tot anul acesta, sărbătoresc 5 ani de cand am lansat prima organizație creată de mine, ca antreprenor. Și au urmat alte 4 organizații. Sunt curioasă ce este posibil mai departe pe acest drum …

Povestea aceasta este una personală, din realitatea mea: realitatea de coach profesionist, realitatea de manager și antreprenor și intersecția dintre cele două. Eu sunt pasionată de conversațiile despre dezvoltare managerială și performanță și aleg să le facilitez oriunde merg. Totodată, am observat în ultimii ani cum au aparut cerințe și așteptări în direcția managerilor să aibă și competențe de coaching: și eu cred că este nevoie de manageri care au capabilitatea de a delega și crește oameni, care au capabilitatea de a crea sens, viziune și inspirație pentru ei înșiși și cei din jurul lor, care au capabilitatea de a organiza eficient resursele implicate în muncă, de a crea echipe care învață continuu cum să creeze rezultatele dorite cu adevărat. Lideri care dezvoltă lideri la randul lor.

Și eu aspir să fiu un astfel de lider în organizațiile pe care le-am creat.

Din perspectiva mea, competențele de coaching stau la baza delegării, parteneriatului, ascultării, inspirației, creării de sens dar și centrării pe rezultate și performanță înaltă, sustenabilă. Coachingul a dovedit de-a lungul timpului că poate fi atat o practică de dezvoltare individuală și colectivă cat și un stil de conducere sustenabil.

Deși am dezvoltat multe proiecte împreună cu organizații cunoscute pentru a aduce competențele de coaching în intern, în practica managerială de zi cu zi, pentru a antrena manageri–coachi, simt că abia acum, cand îmbin coachingul profesionist cu managementul, se distilează mai multe înțelegeri și mai profunde, în direcția aceasta. Și probabil, acesta este doar începutul.

La intersecția între coachingul profesionist și management sunt multe lecții pe care le-am învățat, iar lecțiile sunt în 2 direcții:

• la nivel personal, lecții despre mine,  și
• la nivel colectiv, lecții despre echipe și organizații performante.Totodată, la intersecție, trăiesc ambele abordări, de coach și de manager și caut continuu calea cea mai simplă de a le pune împreună.

Cateva dintre lecțiile importante pentru dezvoltarea mea personală

Coachingul profesionist m-a ajutat să dezvolt o mentalitate de parteneriat și a face echipă cu oamenii din jurul meu, pentru a seta și a atinge obiective mult mai mari și ambițioase decat aș fi putut atinge singură. Contribuția de la egal la egal, fiecare aducând valoare prin competențele și punctele sale forte a fost o lecție greu de învățat: am învățat (din greu) să cer ajutor atunci cand singură nu mai pot, să ofer ajutor doar atunci cand acesta este permis sau solicitat, să am încredere în valoarea pe care eu o pot aduce în relație cu oamenii pe care îi percep mai importanți decat mine și să am încredere în valoarea pe care o pot aduce alții, pe care eu îi percep cu competențe mai mici decat ale mele. Parteneriatul are nevoie de o minte deschisă, curioasă, care nu judecă și pune etichete, ci observă și permite lucrurilor să se întample și cum spunea Carl Jung, „să gandești este dificil, de aceea majoritatea oamenilor judecă”. Practica de a observa fără judecată este una care necesită efort conștient și asumat.

Managementul m-a învățat și continuă să mă învețe să deosebesc oamenii cu care îmi place mie personal să lucrez și oamenii care au competența de a face ceea ce este util pentru atingerea obiectivelor setate. De multe ori am ales să lucrez cu oameni pe care eu îi plăceam, avand verificări superficiale sau chiar asumpții, că ei ar avea și competențele necesare. Am învătat că am nevoie de oameni competenți, cu mentalitatea deschisă la învățare și colaborare și că, adesea, oamenii care mie îmi plac, nu sunt neaparat și cei care realmente servesc obiectivelor agreate.

Capabilitatea de a gestiona propriile proiecții și asumpții pentru oamenii cu care colaborez dar și capabilitatea de a gestiona așteptările lor pentru mine, mai ales în rolul de lider, reprezintă o zonă de conștientizare și asumare continuă, este o abilitate pe care coachingul m-a invitat să o antrenez în relație cu fiecare client de coaching și fiecare sesiune în parte. Însă îmi este frecvent greu să răspund așteptărilor pe care le alții le au pentru mine ca lider, să confrunt responsabilitatea individuală fără să rănesc oameni.

Limitele sunt o altă arie cu multe conștientizări și lecții învățate – paradoxul pe care îl observ este că, în timp ce cred că sunt flexibilă și nelimitată în ceea ce pot face, există în același timp și înțelegerea că limitele sunt importante, atat pentru mine cat și pentru modul în care muncesc împreună cu alții. Din rolul de manager am învățat să setez limite legate de responsabilitatea acțiunii și inițiativei personale, cat și legate de cadrul în care lucrăm împreună. Limitele sunt sănătoase pentru noi toți.

Cateva lecții importante la nivel colectiv, în formarea și dezvoltarea echipelor performante

Gandirea sistemică a devenit o lentilă prin care privesc organizațiile din momentul în care am înțeles că „întregul este mai mare decat suma părților” și este posibil ca 1+1 să fie egal și cu 3 și cu 4 …atunci cand colaborarea noastră este aliniată la o viziune comună, avem inițiativă, ne susținem și ridicăm reciproc. Și pare simplu să faci acest lucru, însă în realitate am învățat că a construi o “echipă pe bune”, care poate să creeze rezultate mari, atat cantitativ cat și calitativ, este o provocare și învățare continuă, pentru toți cei implicați.

O altă lecție importantă din perspectiva mea este bine exprimată de Archilochus care spune că „nu ne ridicăm la nivelul așteptărilor noastre, ci cădem la nivelul trainingului nostru”. Lecția mea este că oricat de mult își dorește o echipă să se ridice, ceea ce practică zilnic, în rutina structurilor vizibile și invizibile pe care le-au creat de-a lungul timpul, îi ține pe loc.  Capabilitatea noastră de a crea structuri noi și a fi conștienți de cele vechi, tiparele de gandire și acțiune care nu ne mai servesc, este una relevantă pentru creștere și performanță înaltă. Inerția sistemului, atat la nivel individual (inerția propriului nostru sistem de credințe și practici) cat și la nivel colectiv este cea care adesea ne ține pe loc – poate mintea noastră aspiră la obiective îndrăznețe, visează și crede că face progrese, însă adesea batem pasul pe loc, tocmai pentru că nu conștientizăm și nu schimbăm structurile în care ne mișcăm.

Una dintre perspectivele care au schimbat modul în care acționez, din rolul de coach dar și din cel de manager, este legat de centrarea pe rezultate. Pe parcursul a 2-3 ani am făcut o trecere de la a fi centrată pe a face pe plac celor cu care colaborez, la a mă centra pe rezultatele pe care le urmărim împreună. A fost o trecere grea, mi-a luat mult timp și multe întalniri și sesiuni de coaching fără rezultate concrete atinse, însă acest mușchi odată dezvoltat, își face foarte bine treaba: nu mai intru în întalniri de business fără să urmăresc un rezultat concret, nu mai accept întalniri care sunt vagi, fără ceva concret. Din rolul de coach, centrarea pe rezultate este una dintre competențele relevante, care creează valoare pentru clienții cu care lucrez. Acest mușchi este important pentru mine: mă ajută să îmi prețuiesc timpul și valoarea pe care o pot aduce, mă ajută să muncesc eficient, să am timp pentru tot ceea ce este important și util pentru mine și să nu mă pierd în întalniri fără sens, cronofage.

Sunt multe lecții învățate, multe competențe aprofundate la confluența dintre management și coaching, însă mai este ceva important ce încă nu am împărtășit aici: toată această conștientizare și experiență de coach cu practică de management și de manager cu practică de coaching a avut un impact în modul în care trăiesc. Am înțeles că acceptarea de sine, acceptarea celorlalți și a lumii așa cum este, reprezintă o bază pe care pot construi solid. Fără această bază, construcția mea este ca o casă fără fundație, se poate nărui oricand (ceea ce am și trăit de cateva ori). Am lucrat mulți ani cu mine însămi și cu emoțiile mele, m-am antrenat conștient în direcția dezvoltării inteligenței emoționale și a asertivității și pot spune că punctul critic a fost în momentul în care am început să accept și să iau lucrurile așa cum sunt. Mă inspiră paradoxul acesta al acceptării – în momentul în care te accepți pe tine, întreaga lume te acceptă.

Am scris toate aceste reflecții, observații, împărtășiri în ideea în care noul manager, noul stil de management, managerul-coach, care este apreciat și cerut în multe medii organizaționale actuale, nu reprezintă ceva ce înveți în 2 zile de training. Poate nici în 4 zile …. Însă povestea mea nu este despre timpul necesar pentru învățare, cat mai degrabă despre deschiderea minții noastre și crearea spațiului pentru conversațiile relevante. Observ în piață că a devenit o practică în multe organizații să facă un curs pentru ca manageri să învețe să fie coach și salut aceste practici, ele sunt un bun început. Continuarea ar fi asumarea unui demers conștient, asumat și disciplinat la nivel individual și angajament și cadru de colaborare, parteneriat și învățare continuă, la nivel organizațional.